A+ A A-

Întâlnire cu scriitorul şi publicistul Gheorghe JURCĂ

Vineri , 11 mai 2012, scriitorul şi publicistul Gheorghe JURCĂ, a fost în mijlocul elevilor de la Grupul Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş. Domnia sa şi-a prezentat cartea " Un cocor zboară spre asfinţit" şi a destăinuit aspecte biografice şi detalii legate de scriitură. Elevii au fost profund impresionaţi, pe de o parte, de numărul mare de titluri de cărţi publicate – peste 50 şi, pe de altă parte, de tăria de caracter şi de curajul cu care a reuşit în viaţă.

Născut în 1939 la Ciuruleasa, lângă Abrud, Gheorghe Jurcă urma să fie ţăranul care îşi câştigă o existenţă modestă, chiar grea, muncind un pământ nu foarte roditor. A fugit de acasă pentru a face şcoală şi "a plâns de multe ori de foame" până a se realiza. Efortul a meritat: după ce a terminat şcoala profesională şi apoi liceul la seral, scriitorul a absolvit Facultatea de Filosofie la Bucureşti, Şcoala de jurnalism şi cursuri postuniversitare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (care l-a premiat în două rânduri). A lucrat în ziaristică în oraşele Deva şi Alba Iulia.

În prezent, fostul gazetar de la ziarul Unirea ( unde a activat şi ca director editor şef) publică roman după roman, într-un ritm care copleşeşte.
La şfârşitul întâlnirii, scriitorul a oferit celor prezenţi volume proprii cu dedicaţii.

Bibl. Luminiţa BUGAN
Prof. Maria PITEA

Contact info

  • 0732 226 688

  • office[at]liceultehnologicocnamures.ro

Viziunea scolii

Educarea tinerilor in spiritul cetateniei democratice, pregatirea lor pentru a fi cetateni demni ai U.E.
Adaptarea ofertei educationale pe piata fortei de munca prin calificare si recalificare.