A+ A A-

Aniversarea Liceului Tehnologic Ocna Mureş

21 septembrie 2013. Sărbătoare la Liceul Tehnologic Ocna Mureş. Se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea lui. 40 de ani de muncă asiduă, de realizări deosebite şi căderi inerente. 36 de generaţii , peste 4400 de absolvenţi, au plecat de pe băncile acestui liceu ducând faima lui nu numai în ţară ci şi în întreaga lume. La această manifestare de suflet au participat foşti şi actuali profesori, nu puţini dintre ei absolvenţi ai liceului, foşti şi actuali elevi.

Sărbătoarea a fost deschisă de d-na Cornelia Popescu, directoarea liceului, care a urat un bun venit tuturor celor prezenti şi a făcut o scurtă istorie  a şcolii. Apoi, d-nul Silviu Vinţeler, primarul oraşului Ocna Mureş, încântat de cele văzute şi auzite, a asigurat conducerea scolii de sprijinul său în toate demersurile pe care trebuie să le facă pentru bunul mers al învăţământului.

Domnii Marcel Vesa şi Radu Aurel  Verdeş, foşti directori, au vorbit despre frumuseţea meseriei de dascăl  cu toate împlinirile şi neîmplinirile ei, despre dăruirea cu care profesorii au lucrat şi  lucrează spre folosul tinerilor.

Mădălina Delamarian, elevă în clasa a XII-a, a adresat un mesaj al elevilor actuali către toţi elevii care  odată au fost pe băncile acestei şcoli.

Tiberiu  Frenţiu ( promoţia 1979), Vasile Mircea Cristea ( promoţia  1980), Elena Corina Botezan        ( promoţia 1988 ), Marius Laurean Stâncel ( promoţia 1989), Mircea Adrian Gatea ( promoţia 1981) au relevant în cuvântul lor bucuria pe care o simt cu această ocazie fericită în viaţa şcolii  şi au scos în evidenţă rolul pe care trebuie să-l aibă şcoala în formarea tinerilor.

Doamna Stela Reff, fostă profesoară de limba română, a prezentat cartea “ Liceul Industrial de Chimie Ocna Mureş, 1973 – 2013” pe care d-ra prof. Maria Rasa şi d-nul prof. Ion Vinţeler, cu ajutorul unui însemnat număr de profesori foşti şi actuali, au scris-o cu acest preilej. Cartea se vrea a fi una de cinstire a tuturor celor care au fost profesori şi elevi ai acestui liceu. Ea cuprinde o scurtă istorie a liceului, date din viaţa şi activitatea unui număr însemnat de cadre didactice ( profesori şi maiştri instructori ), date despre internat şi bibliotecă, amintiri din viată de elev ale unor absolvenţi, lista tuturor profesorilor care au lucrat şi lucrează în acest liceu, lista tuturor absolvenţilor, o bogată arhivă foto.

Doamna Roma Maria Cristea, fostă profesoară de limba română, a făcut un elogiu d-nei prof. Melania Iacob care, la aproape 85 de ani, este un spirit viu şi dătător de încredere şi speranţă pentru toţi cei care o cunosc şi o îndrăgesc.

Domnul Ion Vinţeler mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături în demersul scrierii cărţii, profesori şi sponsori.

Manifestarea s-a încheiat printr-un spectacol de muzică şi dans susţinut de Patricia Mărginean( muzică uşoară), Corina Ofelia Bindea ( căs. Corpodean ) – absolventă a liceului, promoţia 1986 ( muzică folk ) şi ansamblul “Tradiţii Uiorene” al Casei de Cultură, ansamblu în care activează foşti şi actuali elevi ai liceului.

 prof. Rasa Maria

  • DSCN5120
  • DSCN5067
  • DSCN5131
  • DSCN5122
  • DSCN4642
  • DSCN5049
  • DSCN5053
  • DSCN4648
  • DSCN4644
  • DSCN5052
  • DSCN4680
  • DSCN5141
  • DSCN5080
  • DSCN4665
  • DSCN5121
  • DSCN4653
  • DSCN5095
  • DSCN4668
  • DSCN5088
  • DSCN5133
  • DSCN5036
  • DSCN5115
  • DSCN4652
  • DSCN4637
  • DSCN4677
  • DSCN5116
  • DSCN5082
  • DSCN5078
  • DSCN4683
  • DSCN5099
  • DSCN5070
  • DSCN4647
  • DSCN5064
  • DSCN4640
  • DSCN5046
  • DSCN5059
  • DSCN5058
  • DSCN4635
  • DSCN5097
  • DSCN4649
  • DSCN4634
  • DSCN5056
  • DSCN5062
  • DSCN5108
  • DSCN5087
  • DSCN5109
  • DSCN5136
  • DSCN4646
  • DSCN4674
  • DSCN5124
  • DSCN5051
  • DSCN5086
  • DSCN5077
  • DSCN4655
  • DSCN5040
  • DSCN5126
  • DSCN5117
  • DSCN5140
  • DSCN4651
  • DSCN4650
  • DSCN5034
  • DSCN5081
  • DSCN4670
  • DSCN5090
  • DSCN5063
  • DSCN5135
  • DSCN4663
  • DSCN5057
  • DSCN5066
  • DSCN4656
  • DSCN4678
  • DSCN5050
  • DSCN5079
  • DSCN5076
  • DSCN5089
  • DSCN5044
  • DSCN4676
  • DSCN5038
  • DSCN5047
  • DSCN5113
  • DSCN5071
  • DSCN5075
  • DSCN4636
  • DSCN5048
  • DSCN4671
  • DSCN5138
  • DSCN5100
  • DSCN4654
  • DSCN4673
  • DSCN5130
  • DSCN5092
  • DSCN5129
  • DSCN5061
  • DSCN5065
  • DSCN5137
  • DSCN4639
  • DSCN4645
  • DSCN4681
  • DSCN5084
  • DSCN5060
  • DSCN4643
  • DSCN5073
  • DSCN5035
  • DSCN4667

 

Contact info

  • 0732 226 688

  • office[at]liceultehnologicocnamures.ro

Viziunea scolii

Educarea tinerilor in spiritul cetateniei democratice, pregatirea lor pentru a fi cetateni demni ai U.E.
Adaptarea ofertei educationale pe piata fortei de munca prin calificare si recalificare.